FOTO** Gaz Metan Mediaș a învins pe „U” Mobitelco în primul meci al semifinalei Diviziei A la baschet

Redactor:
Alex Boiciuc
FOTO** Gaz Metan Mediaș a învins pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa Gaz Metan Mediaș a învins, vineri, la Cluj-Napoca, cu
scorul de 67-65 (35-30), formația „U” Mobitelco BT și conduce cu
1-0 la general în semifinalele Diviziei A, care se dispută după
sistemul „cel mai bun din cinci meciuri”.

Cei mai buni marcatori ai echipei clujene au fost Dykes (20
puncte), Krstanovici (12) și Cuic (11 puncte), în timp ce de la Gaz
Metan Mediaș s-au remarcat Howell (19 puncte), Ivanovici (15) și
Dumitrescu (9).

Al doilea meci dintre cele două echipe va avea loc tot la Cluj,
sâmbătă.

În cealaltă semifinală a Diviziei A, campioana României CSU
Ploiești conduce Steaua Turabo București cu 2-0 la general, după ce
a câștigat și meciul al doilea, vineri, cu scorul de 82-72. În
primul meci, disputat joi, tot pe teren propriu, CSU Ploiești a
învins cu scorul de 89-85.

Meciurile trei și patru vor avea loc apoi la București și
Mediaș, în 4 și 5 mai, iar meciul cinci, dacă va mai fi nevoie, din
nou la Ploiești și Cluj, în 8 mai.

Semifinalele au programate primele două și ultimul meci pe
terenul echipelor mai bine clasate, datele jocurilor fiind 28-29-30
aprilie, 4-5 și 8 mai. Învingătoarele vor juca în finală, care este
programată în șapte meciuri, la datele 14-15, 21-22, 28 mai, 1 și 5
iunie.

Sezonul trecut, finala s-a jucat între CSU Ploiești și „U”
Mobitelco BT Cluj, prima cucerind laurii campionatului intern.

Pentru evitarea retroradării vor juca, tot în sistemul „cel mai
bun din cinci meciuri”, la aceleași date ca și semifinalele,
echipele SCM Craiova-CSU Cuadripol Brașov și BC Perla Harghitei
Miercurea Ciuc-Politehnica Iași.

Celelalte echipe angrenate în Divizia A au încheiat sezonul,
clasarea finală fiind următoarea: locul 5. BC Mureș, 6. CSM Oradea,
7. CSU Atlassib Sibiu, 8. BCM U Pitești, 9. CS Otopeni, 10. Energia
Rovinari, 11. BC Timișoara și 12. CSM București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×